Home
Legislatie Publicatie Sistemul de pensionare Introducere Statistica
Legislaţie Publicaţie Sistemul de pensionare Introducere Statistică

1. Introducere

2. Expertiza actuarială
2.1. Conţinutul expertizei actuariale
2.2. Ciclul actuarial de control
2.3. Instrumentarul expertizei actuariale

3. Bazele legislaţiei de pensionare a Republicii Moldova
3.1. Principiile generale
3.2. Contribuţiile de asigurare şi baza impozabilă
3.3. Tipurile de pensii şi condiţiile de stabilire a acestora
3.3.1. Pensiile pentru limită de vîrstă
3.3.2. Pensiile de invaliditate
3.3.3. Pensiile de urmaş
3.3.4. Pensiile unor categorii de cetăţeni
3.3.5. Pensiile/alocaţiile sociale
3.3.6. Pensiile plătite din contul bugetului de stat
3.4. Pensia minimă şi minimul garantat
3.5. Formulele de pensionare
3.6. Indexarea pensiilor

4. Situaţia demografică în Republica Moldova
4.1. Dinamica numărului şi structura pe vîrste şi sex a populaţiei
4.2. Natalitatea
4.3. Mortalitatea şi durata vieţii
4.4. Nupţialitatea şi divorţialitatea
4.5. Sporul natural şi reproducerea populaţiei
4.6. Prognoza demografică

5. Situaţia macroeconomică actuală
5.1. Tendinţele activităţii economice a populaţiei
5.2. Crearea pronosticului de bază

6. Date generale privind asigurarea cu pensii
6.1. Numărul pensionarilor
6.1.1. Analiza numărului de pensionari
6.1.2. Repartiţia numărului de pensionari în dependenţă de tipurile de pensii beneficiate
6.1.3. Numărul de pensionari în dependenţă de vîrstă şi sex
6.2. Nivelul de trai al pensionarului
6.2.1. Mărimea medie a pensiilor stabilite
6.2.2. Compensarea salariului pierdut
6.2.3. Diferenţele gender între mărimile pensiilor

7. Rezultatele modelării

8. Totalurile şi perspectivele de dezvoltare ale sistemului de pensionare
al Republicii Moldova

Anexă: Analiza riscurilor sistemelor de pensionare condiţional-cumulative
şi cumulative

Sistemul de pensionare al Republicii Moldova: expertiza actuariala

2. Expertiza actuarială

2.1. Conţinutul expertizei actuariale

Sensul noţiunii „expertiza actuarială” îl formează termenii incluşi în această noţiune:

actuar (lat. actuaries - klerc), conform dicţionarului naţional1 – acesta este un „specialist în domeniul tehnicii de asigurare, care a fost instruit în domeniul matematicii aplicate, statisticii şi evidenţei, în obligaţiunile căruia sînt incluse determinarea tarifelor, rezervelor, calculul dividendelor, precum şi efectuarea altor cercetări statistice”. Însă, se pare că un răspuns mai exact la întrebarea „Cine sînt actuarii?”, este dat în Registrul expoziţiei, consacrate jubileului de 150 de ani ai profesiei actuariale britanice2. În special în registrul dat este menţionat că „Actuarii soluţionează problemele care ţin de riscurile financiare şi incertitudinea în ceea ce priveşte viitorul. Actuarii sînt matematicieni, statişti, economişti şi finansişti, care concomitent posedă cunoştinţe şi în domeniul juridic, marketing şi management”;

expertiza3 (franc. Expertise; lat. expertus - experimentat ) – cercetarea de către specialist (expert) a unor probleme, soluţionarea cărora necesită cunoştinţe speciale în domeniile ştiinţei, tehnicii, artei etc.

Aşadar, expertiza actuarială reprezintă cercetarea de către un specialist – actuar a problemelor ce ţin de funcţionarea sistemului de pensionare şi (sau) de asigurare al ţării, cărora le sînt caracteristice riscurile financiare şi incertitudinea în ceea ce priveşte viitorul şi care necesită cunoştinţe speciale în domeniul matematicii aplicate, economiei, finanţelor, statisticii, demografiei, managementului etc.

Ţinînd cont de faptul că, în scopul prezentei lucrări noţiunea „expertiza actuarială” este noţiunea cheie, ne vom opri la aceasta mai detaliat, vom determina principiile de bază, formele şi metodele de efectuare a expertizei actuariale, adică metodologia acesteia, precum şi vom detaliza conţinutul expertizei actuariale referitor la asigurarea cu pensii.

În procesele critice care sînt însoţite de înrăutăţirea situaţiei economice şi social-demografice, precum şi de alte fenomene similare, ce apar periodic în ţările cu o economie în tranziţie, dificultatea alegerii soluţiilor efective brusc creşte, permanent este necesar de a efectua evaluarea obiectivă a situaţiei create şi căutarea soluţiilor raţionale la problemele existente. În acest sens apare o întrebare firească: într-adevăr oare societatea, care se află în condiţiile unor schimbări social-economice permanente, este sortită să reacţioneze cu întîrziere la riscurile generate de acestea, în momentul cînd acestea deja sînt mai mult sau mai puţin clar marcate? Se pare că în prezent este destul de oportun de a aborda problema privind prevenirea reacţionării, care începe nu după ce riscul devine evident, ci pînă atunci. Posibilitatea unei asemenea reacţionări în domeniul de asigurare este condiţionată de următoarele:

  1. Oricare scheme de asigurare şi tehnologii reprezintă sursele riscurilor pentru diferiţi subiecţi ai asigurării, fie acesta asigurat, asigurator sau persoană asigurată, totodată, aceste riscuri, de regulă, fiind aprior cunoscute;
  2. Deseori riscurile menţionate şi consecinţele negative condiţionate de acestea sînt imprevizibile, nu din cauza imposibilităţii principiale de a le prognoza, ci din cauza că la etapa elaborării actelor normative şi legislative, ce reglementează tipul dat de asigurare, nu au fost întreprinse eforturile corespunzătoare.

Din cele menţionate se poate de concluzionat că în prezent, în condiţiile reformării sistemului de pensionare al Republicii Moldova, cît şi a sistemului de asigurare socială în general, este necesară o activitate specială sistematică bine organizată, orientată spre prognozarea riscurilor noi apărute ce ţin de introducerea schemelor şi tehnologiilor noi de asigurare şi menţinerea celor vechi, şi care constă în efectuarea analizei preliminare complexe atît a proiectelor de legi, cît şi a proiectelor de hotărîri şi decizii ale organelor puterii legislative şi executive în domeniul asigurării cu pensii şi asigurării în general. Centrul acestei activităţi urmează să fie expertiza actuarială, ca o parte integrantă a expertizei totale (juridice, ecologice, gender etc.), a proiectelor de decizii ale organelor puterii de stat. De aceea metodele comune de abordare şi resursele prelucrate la efectuarea expertizei totale cu modificările corespunzătoare, sînt aplicabile şi pentru efectuarea expertizei actuariale. Însă, expertiza actuarială are şi particularităţi specifice conceptuale şi metodologice, care mai necesită o înţelegere şi dezvoltare în continuare.

În cel mai general caz obiectul expertizei actuariale este sistemul de pensionare şi (sau) de asigurare al ţării, precum şi dinamica modificării stării acestora pentru o perspectivă de lungă durată (în continuare va merge vorba despre sistemul de pensionare, însă majoritatea concluziilor pot fi referite, în deplină măsură, şi la sistemul de asigurare socială, de asigurare a vieţii şi sănătăţii populaţiei etc.). Este clar că, sistemul de pensionare se caracterizează prin mulţi indicatori, care includ atît legislaţia de asigurare în vigoare, cît şi proiectele de legi, actele normative şi legislative elaborate la nivel de federaţie şi regiune şi alte documente, ce reglementează funcţionarea sistemului de pensionare în general sau a unor componente separate ale acestuia, precum şi riscurile economice, financiare şi sociale, modificate sau generate de aceste documente. Este clar, de asemenea, şi faptul că, doar o parte din indicatori vor constitui obiectul nemijlocit al cercetării la efectuarea expertizei actuariale. În primul rînd, obiectul cercetării vor fi indicatorii ce caracterizează riscurile posibile ale sistemului de pensionare şi care admit o descriere în terminologia matematicii şi finanţelor. Evident, expertiza actuarială nu se limitează doar la analiza indicatorilor economico-financiari ai sistemului de pensionare. Este necesar, de asemenea, de cercetat riscurile, care apar în procesul de interacţiune a sistemului cu mediul social-economic înconjurător şi subiecţii de asigurare cu pensii, inclusiv lucrătorii, pensionarii, patronii, asiguratorii şi statul.

Efectuarea expertizei actuariale în volum deplin nu este întotdeauna posibilă din cauza restricţiilor materiale şi celor de timp, însă uneori chiar nici nu este necesară. De exemplu, deseori este necesar de a prognoza indicatorii financiari ai unei componente separate a sistemului de pensionare în condiţiile social-economice modificate sau de a efectua analiza consecinţelor economico-financiare ale unei sau altei legi, ce reglementează funcţionarea nu a sistemului de pensii în general, ci doar a unei părţi a acestuia etc. Aşadar, situaţia în care expertiza actuarială se efectuează nu în volum deplin, ci la nivel de cercetare a tehnologiilor separate de asigurare4, utilizate pentru un anumit tip de asigurare cu pensii sau de asigurare în general, reprezintă nu o excepţie, ci un caz destul de tipic.

Expertiza actuarială este legată de analiza complexă a legislaţiei şi hotărîrilor Guvernului în aspectul dat de asigurare (subaspect) şi examinarea completitudinii şi coordonării tehnologiilor de asigurare ce le reglementează, care şi constituie obiectul principal al expertizei actuariale. Totodată, o atenţie deosebită se acordă corectitudinii metodelor actuariale utilizate şi informaţiilor statistice iniţiale, ce se utilizează la calcularea tarifelor de asigurare, rezervelor etc., precum şi analizei5 bazei normativ-juriduce în vigoare şi celei noi elaborate în sensul identificării riscurilor sociale şi financiare principale generate de aceasta pentru subiecţii asigurării cu pensii şi posibilităţii de atenuare a influenţei acestor riscuri.  

În dependenţă de etapa de pregătire a legislaţiei de asigurare corespunzătoare (elaborarea, adoptarea sau realizarea), la care se efectuează expertiza actuarială a tehnologiilor de asigurare, expertiza poate fi divizată în preliminară, primară şi repetată.

Tehnologiile noi de asigurare, de regulă, sînt generate de deciziile şi acţiunile structurilor puterii sau sînt legate de legislaţia nouă adoptată. Referitor la acestea la etapa de elaborare se aplică expertiza actuarială preliminară. Aplicarea acesteia este destul de firească, iar în multe cazuri într-adevăr necesară, deoarece permite de a rectifica atît riscurile directe, cît şi cele indirecte, ce ţin de implementarea tehnologiilor noi. Cu toate acestea urmează de diferenţiat riscurile obiective (care nu pot fi înlăturate), nemijlocit legate de însuşi procesul de asigurare, şi riscurile care apar din cauza că, pe parcursul procesului de pregătire şi luare a deciziilor nu a fost acordată atenţia necesară faptului, care vor fi consecinţele social-economice în urma acestor decizii.

În calitate de obiect al expertizei actuariale primare poate servi tehnologia nouă de asigurare adoptată, spre exemplu pachetul de acte legislative, ce reglementează reforma sistemului de pensionare în Republica Moldova în general sau a unei părţi a acesteia. Aceste tehnologii de asigurare, cît şi cele similare au pus începutul formelor noi de raporturi social-economice dintre oameni sau dintre grupuri sociale separate şi instituţii sociale, anume celor care nu au un caracter unic, ci se reproduc în situaţii similare.

Pe lîngă aceasta, obiect al expertizei actuariale primare poate fi tehnologia de asigurare modernizată (care a apărut în urma introducerii unor modificări în legislaţie), precum şi tehnologia existentă, însă anterior necercetată, cu atît mai mult că utilizarea acestora este legată de anumite riscuri. În acest caz sarcina expertizei (precum şi în cazul cercetării tehnologiilor noi de asigurare) constă în depistarea riscurilor, căutarea soluţiilor şi căilor de atenuare sau lichidare a consecinţelor negative ale acestora.

În principiu nu este corect de a interpreta expertiza actuarială a tehnologiilor noi de asigurare ca o măsură unică, deşi în unele cazuri aceasta poate fi suficient. Însă, de obicei, în procesul de realizare a tehnologiilor noi este necesar de a efectua expertiza actuarială repetată în scopul urmăririi, în baze sistematice, a fenomenelor şi efectelor noi generate de tehnologia de asigurare, evaluării riscurilor noi depistate în cazul unei situaţii noi financiare, economice, demografice şi sociale, de care procesul de asigurare nu doar depinde, dar şi asupra căreia activ influenţează.

Subiecţi ai expertizei actuariale sînt atît persoanele juridice, cît şi persoanele fizice care îşi asumă asupra sa funcţiile de clienţi, organizatori sau executanţi (experţi).

Clienţi ai expertizei actuariale pot fi organele puterii de stat şi direcţiile, organizaţiile şi întreprinderile cu diferite forme de proprietate, precum şi asociaţiile de cetăţeni. În dependenţă de statutul juridic al clientului urmează de diferenţiat expertiza actuarială de stat şi cea publică. Expertiza actuarială de stat se efectuează la porunca organelor federale şi regionale ale puterii de stat sau a organelor autoadministraţiei locale, iar cea publică – la iniţiativa organizaţiilor obşteşti, colectivelor de muncă sau a unor cetăţeni.

Clienţii pot conlucra nemijlocit cu experţii sau prin intermediul organizatorilor expertizei. În funcţie de organizator al expertizei actuariale urmează să fie organizaţia, instituţia,  întreprinderea specializată şi (sau) un grup special de experţi bine organizat ce conlucrează productiv între ei. Organizatorii expertizei realizează complexul integral de asigurare a expertizei din punct de vedere organizaţional-metodic şi tehnic.

Particularitatea caracteristică a expertizei actuariale este că, de regulă, problemele soluţionate de către aceasta au un caracter complex, adică au tangenţă cu diferite domenii de activitate vitală: ele nu sînt nici strict economice, nici strict sociale, însă includ şi componente financiare, demografice, medicale, gender şi altele. Aceasta creează dificultăţi suplimentare în organizarea şi efectuarea expertizei actuariale, deoarece în Republica Moldova pînă în prezent nu există un asemenea domeniu de activitate şi o asemenea instituţie6, care ar întruni toate problemele menţionate. Anume de aceea în numărul potenţial de organizatori ai expertizei actuariale nu sînt incluşi experţi separaţi – este greu de închipuit o persoană care posedă complexul necesar de cunoştinţe şi capacităţi pentru a efectua într-un termen restrîns un volum de lucru atît de semnificativ.

Pînă la examinarea executanţilor potenţiali ai expertizei actuariale, este necesar de atras atenţia asupra caracterului interdisciplinar al acesteia. În primul rînd, acesta este legat de faptul că, însăşi asigurarea este un domeniu interdisciplinar de activitate. La numărul de discipline care au o relaţie directă cu asigurarea se referă nu doar disciplinele economice şi financiare, ci şi demografia, gerontologia, medicina, protecţia muncii, dreptul etc. De aceea, expertiza actuarială a tehnologiilor de asigurare, care includ, pe lîngă însuşi procesul de asigurare, relaţiile cu mediul social-economic şi subiecţii asigurării, urmează să se efectueze de către un grup de experţi, care au o calificare înaltă, aptitudini şi cunoştinţe speciale şi experienţă profesională în corespundere cu sarcina de expertiză. Asemenea experţi sînt în primul rînd, actuarii ca specialişti, ce posedă cunoştinţe în domeniul matematicii, abilităţi de modelare şi calculare a riscurilor, precum şi cunoştinţe în economie, finanţe şi drept. Uneori în scopul efectuării expertizei actuariale a tehnologiilor de asigurare este necesar de a implica specialişti în domenii înrudite. Componenţa profesională a experţilor depinde de scopul şi sarcina expertizei actuariale, precum şi de tipul de asigurare, ce determină tehnologia concretă de asigurare.

Revenind la sistemul de pensionare al ţării este necesar de menţionat că, expertiza actuarială a unui astfel de sistem reprezintă o sarcină complicată, multiparametrică, legată de prognosticul pe un termen de lungă durată a unui şir de parametri şi analiza riscurilor financiare, demografice, investiţionale şi altor riscuri, care au un caracter probabilistic. Scopul expertizei actuariale este evaluarea sistemului de pensionare al ţării din punct de vedere al satisfacerii cerinţelor populaţiei, stabilităţii financiare şi eficienţei sistemului în general. Elementul de bază al expertizei actuariale este analiza riscurilor (incertitudinilor) caracteristice sistemului, rezultatele cărora servesc drept bază pentru evaluarea cantitativă, precum şi pentru elaborarea propunerilor privind reducerea (atenuarea consecinţelor) riscurilor depistate. În expertiza actuarială atît riscurile, cît şi metodele de influenţă asupra acestora se examinează pentru o perspectivă de lungă durată.


1. Страхование и управление риском. Терминологический словарь. – М.: Наука, 2000. – 565 с.

2. Modeling the future, 1998

3. Советский энциклопедический словарь/ Гл. ред. А. М. Прохоров. 2-е изд. – М.: Сов. энциклопедия, 1983. – 1600 с.

4. Aici noţiunea „tehnologie” se aplică în sensul menţionat mai sus (în condiţiile relaţiilor reciproce ale legislaţiei, mediului social-economic şi subiecţilor asigurării), deoarece doar în cazul unei asemenea abordări se poate în mod conştient de a identifica riscurile subiecţilor separaţi ai asigurării şi parametrii, sub influenţa cărora riscurile pot fi atenuate sau nivelate.

5. Asemenea analiză, de regulă, se efectuează pentru un şir de scenarii posibile de schimbare a mediului social-economic înconjurător pentru o perspectivă de lungă durată.

6. În prezent problema creării unui centru statal de efectuare a calculelor actuariale nici nu este pusă în discuţie, deşi de către Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale deja s-a îndeplinit un volum mare de lucru întru elaborarea instrumentarului necesar. 


Назад К оглавлению Вперед

© Independent Actuarial Information-Analitical Center
Office 342, Building 3a, 1 Khoroshiovsky Proezd, Moscow, 125284 Russia
Tel./fax: (7-495)255-63-08, e-mail: Chief@actuaries.ru